joi, 25 august 2011

IN ZIUA IN CARE M-AM IUBIT CU ADEVARAT --- CHARLIE CHAPLIN POEMUL LUI CHAPLIN --- O ALTA VIZIUNE ASUPRA ''UMBREI''

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că în toate
împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Si
atunci, am putut să mă linistesc.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste …Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că nelinistea si
suferinta mea emotională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg
împotriva convingerilor mele.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste …Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viată
diferită si am început să înteleg că tot ceea ce mi se întâmplă,
contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că
este o greseală să fortez o situatie sau o persoană, cu singurul scop
de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană,
nici eu însumi nu suntem pregătiti si că nu este momentul …

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Respect.


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de
tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi
consumă energia. La început, ratiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie
teamă de timpul liber si am renuntat să mai fac planuri mari, am
abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect,
ceea ce îmi place, când îmi place si în ritmul meu.

Astăzi, stiu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am
întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am
înselat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.



În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc
trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo
unde se petrece întreaga viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Si aceasta se numeste …Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că ratiunea mă
poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea
devine un aliat foarte prețios.

Si toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiesti cu adevărat.”

Nu putem accepta lumina pe deplin, până când nu acceptăm pe deplin întunericul!

DESPRE......"UMBRA"
Debbie Ford : "Când eram copil, mi s-a spus că pe lume există două feluri de oameni; buni şi răi. Aşa cum fac cei mai mulţi dintre copii, mă străduiam să-mi arăt calităţile şi mă chinuiam foarte tare să-mi ascund defectele. Doream cu disperare să scap de toate acele părţi din mine însămi pe care mama, tata, sora mea şi fratele meu le considerau de neacceptat. O dată cu trecerea timpului, în viaţa mea au apărut mai mulţi oameni - fiecare cu părerea lui - şi mi-am dat seama că erau din ce în ce mai multe lucruri din mine însămi pe care trebuia să le ascund.

Adesea, noaptea, stăteam trează, încercând să-mi dau seama de ce eram o fetiţă aşa de rea. Cum era cu putinţă să fiu blestemată cu atât de multe defecte groaznice? Îmi făceam griji şi în privinţa surorii şi fratelui meu, care aveau şi ei multe defecte de îndreptat - toţi dădeam de bucluc, ori de câte ori vreunul dintre noi manifesta o astfel de trăsătură. Mi se spunea că oamenii din închisoarea oraşului erau acolo, deoarece aveau defecte care le-au adus necazuri. Voiam să fiu sigură că n-o să-mi sfârşesc viaţa, privindu-mi familia şi prietenii printre gratii. Aşa că, încă de timpuriu m-am gândit că, cel mai bun mod prin care mă puteam face acceptată de către ceilalţi, era să ascund aceste părţi nedorite din mine însămi - ceea ce însemna, de multe ori, a minţi. Visul meu era să devin perfectă, pentru ca să fiu iubită. Prin urmare, minţeam dacă nu mă spălam pe dinţi, minţeam dacă mâncam mai multe prăjituri decât îmi era porţia, minţeam dacă mă băteam cu sora mea, iar când aveam trei sau patru ani, nici măcar nu-mi dădeam seama că minţeam, deoarece începusem deja să mă mint pe mine însămi.

Mi s-a spus: nu fi nervoasă, nu fi egoistă, nu fi răutăcioasă, nu fi lacomă. Nu fi a fost mesajul pe care mi l-am aşezat adânc în mine. Am început să cred că eram o fiinţă rea, deoarece, uneori, eram răutăcioasă şi, uneori, eram nervoasă şi, uneori, doream toate prăjiturile. Credeam că, pentru a supravieţui în familie şi lume, trebuia să scap de toate aceste impulsuri. Ceea ce am şi făcut. Încetul cu încetul, le-am împins atât de departe în străfundul conştiinţei mele, încât am uitat complet că se aflau acolo.

Aceste „defecte" au devenit umbra mea. Şi, cu cât înaintam în vârstă, cu atât le împingeam mai departe. Când am devenit adolescentă, ascunsesem atât de mult din mine însămi, încât eram ca o bombă cu ceas care aştepta să explodeze în faţa oricui îi apărea în cale. O dată cu aceste aşa-numite defecte, am împins adânc şi toate opusurile lor pozitive.

Nu puteam trăi niciodată experienţa de a fi frumoasă, deoarece îmi petreceam atât de mult timp încercând să-mi ascund urâţenia. Nu mă puteam simţi niciodată bine când eram generoasă, deoarece aceasta era doar o mască ce-mi acoperea lăcomia. Minţeam în privinţa lui cine sunt şi mă minţeam în privinţa a ceea ce eram capabilă să realizez. Am pierdut accesul la tot ce însemna cine sunt eu.

Din cauza faptului că mă străduiam atât de tare să închid totul în mine, nu aveam răbdare cu alţii care îşi scoteau la lumină imperfecţiunea. Am devenit intolerantă şi am început să judec. Din punctul meu de vedere, nimeni nu era suficient de bun, lumea era un loc groaznic şi toţi cei care se aflau acolo erau în pericol. Credeam că problemele mele m-au copleşit, deoarece m-am născut într-o familie nepotrivită, aveam prieteni nepotriviţi, aveam o faţă nepotrivită, un trup nepotrivit, trăiam într-un oraş nepotrivit şi mergeam la o şcoală nepotrivită.

În adâncul inimii mele, credeam cu adevărat că aceste circumstanţe exterioare erau cauza singurătăţii, a mâniei şi nemulţumirii mele. Mă gândeam: „O, dacă m-aş fi născut bogată - aşa cum merit de fapt - dacă aş fi locuit în Europa şi m-aş fi dus la o şcoală de elită! Dacă aş avea îmbrăcăminte scumpă şi un cont în bancă, lumea mea ar fi minunată. Toate necazurile ar dispărea". Căzusem în capcana atât de familiară a lui „dacă". Dacă lucrurile ar sta aşa, totul ar fi în regulă. Eu aş fi în regulă. Această amăgire n-a durat mult. Când imaginaţia a încetat să o mai ia razna, m-am confruntat cu cel mai groaznic coşmar. Am descoperit că tot ce eram ... eram eu: slăbănoagă, imperfectă, din clasa de mijloc, furioasă şi egoistă. Mi-au trebuit şaptesprezece ani ca să mă împac cu tot ceea ce sunt - cea foarte inteligentă şi cea frumoasă, cea imperfectă şi cea plină de defecte. Şi, până în ziua de astăzi, încă mai am de lucru.

Motivul pentru care trebuie să lucrăm asupra umbrei este să devenim întregi. Să sfârşim suferinţa. Să încetăm de a ne mai ascunde pe noi înşine, de noi înşine. În momentul în care facem asta, putem înceta de a ne mai ascunde de restul lumii. Societatea noastră nutreşte iluzia că toate recompensele se duc către oamenii care sunt perfecţi. Dar mulţi dintre noi descoperă că a încerca să fii perfect este un lucru costisitor. Consecinţele emulării „persoanei perfecte" ne pot distruge fizic, mental, emoţional şi spiritual.

Am lucrat cu atât de mulţi oameni buni care suferă de diverse boli... dependenţă, depresie, insomnie şi relaţii disfuncţionale. Ei sunt oameni care nu se enervează niciodată, nu se pun niciodată pe ei înşişi pe primul loc, nu se roagă niciodată pentru ei. O parte din trupul lor e copleşit de cancer şi nu ştiu de ce. Îngropate adânc în trupurile lor, înfundate departe în minţile lor, se află toate visele, mânia, tristeţea şi dorinţele. Au fost educaţi să se pună pe ultimul loc, pentru că aşa trebuie să facă un om bun. Cel mai greu lucru pentru ei este să se elibereze de această condiţionare, să descopere cine sunt ei cu adevărat. Dat fiind că ei merită propria lor dragoste, ei merită iertare şi compasiune şi, prin urmare, merită din plin să-şi exprime mânia şi egoismul. Înăuntrul nostru, noi avem fiecare trăsătură, împreună cu opusul ei polar; fiecare emoţie umană şi fiecare impuls. Trebuie doar să scoatem la lumină, să ne asumăm şi să acceptăm cine suntem în întregimea lui, binele şi răul, întunericul şi lumina, puternicul şi slabul, cinstitul şi necinstitul.

Dacă voi credeţi că sunteţi slabi, atunci trebuie să căutaţi opusul şi să vă găsiţi puterea. Dacă sunteţi conduşi de frică, trebuie să mergeţi înăuntrul vostru şi să vă găsiţi curajul. Dacă sunteţi o victimă, trebuie să-l găsiţi în voi pe cel care victimizează. Aveţi, prin naştere, dreptul de a fi întregi - de a avea totul.

E nevoie doar de o modificare a percepţiei voastre, de o deschidere a inimii. Atunci când poţi să-i spui celui mai profund şi mai întunecat aspect din tine însuţi „eu sunt acesta", atunci poţi ajunge la adevărata iluminare. Nu putem accepta lumina pe deplin, până când nu acceptăm pe deplin întunericul. Am auzit că se spune că a lucra asupra umbra este calea luptătorului condus de către inimă. Ea ne duce spre un loc nou din conştiinţa noastră, unde trebuie să ne deschidem inimile către tot ceea ce înseamnă noi înşine şi către întreaga omenire.

Partea intunecata a cautatorilor de lumina - Debbie Ford

vineri, 5 august 2011

DEASUPRA LEGILOR DESTINULUI

DEASUPRA LEGILOR DESTINULUI
Prin Faca-se Voia Ta nu inseamna sa stai si sa astepti ca altii sa actioneze in locul tau! Inseamna sa fii atent la semnalele pe care le primesti pentru lucrurile pe care le ai de facut! Inseamna sa nu mai fi preocupat de incercarile prin care treci plangandu-ti de mila ci la Scopul tau. Sa constientizezi ca tot ce se intampla tu ai chemat in destinul tau. Nu are sens sa dai vina pe nimeni pentru ca iti este rau, nu te simti bine sau esti neinteles. In acest moment nimeni in afara de tine nu te poate ajuta cu adevarat. Asa ca ai curajul sa iti privesti destinul in fata si sa treci peste tot ridicand experientele in Lumina! Cum ? Privindu-le cu ochii deschisi!
Tu ai ales in acesta viata o serie de lectii pentru suflet si de aceea Liberul tau Arbitru este limitat. Ca sa poti fi auzit ai nevoie sa reglezi frecventa ta cu cea a Luminii.... pentru a putea cere Alegerea. A venit momentul sa constientizezi viata ta, sa te trezesti, sa te ridici, sa te contii lumina si umbra deopotriva.
Ceea ce mi-a adus intelepciune nu a fost lumina ci lupta continua cu umbra. Intunericul in care mi-am petrecut prima parte a vietii m-a determinat sa aleg acest drum de a ajuta pe ceilalti sa vada propria Lumina.
Sun Tzu spunea ”pentru ati intelege dusmanul trebuie sa devii tu insuti una cu el”. In cazul tau ”dusmanul” este impulsul interior pe care nu il intelegi, care te macina si suferi. Atata timp cat vei reprima umbra vei continua sa suferi si nu vei invata nimic. Imaginea ideala pe care ai creat-o despre tine sfarseste prin a te epuiza. Asculta-ti sufletul, deschide-l, umple-l, contine-l cu Fiinta minunata care esti!
Ca sa te poti contine ai nevoie sa scoti afara tot ceea ce nu iti apartine, Tot! Aleg Acum ca nimic din ceea ce nu este al meu sa ma mai contina! Renunt la teama, renunt la frica, renunt la gandurile si tiparele care nu imi apartin, renunt la tot ceea ce imi face rau, renunt la tot ce ma impiedica sa fiu fericit, renunt la toate obiceiurile care imi creaza suferinta, renunt la toate acestea cu toata fiinta mea!
Aleg Acum Iubirea in sufletul meu. Aleg Acum sa ma Iert si sa ma Iubesc. Aleg Acum sa ma conectez cu miezul fiintei mele. Sunt demn de a fi iubit si de a darui Iubire. Daca Iubirea nu trece prin mine ea nu poate exista. Aleg Acum sa imi deschid inima, aleg acum sa ma deschid la puterea vindecatoare a Iubirii! Aleg sa fiu eu Matricea divina pe care Dumnezeu a creat-o!
Iata ce spune maestrul Aivanhov despre asta : ”Destinul nu se lasă înduioşat, dar el nu e niciodată crud; e just. Toate greşelile pe care le-aţi comis se adună pe un platan al balanţei, dar dacă vă decideţi să vă redresaţi viaţa, tot ceea ce faceţi bun va apăsa pe celălalt platan. Deci, când va veni momentul de a plăti pentru greşeli, gândurile, sentimentele, acţiunile voastre bune intervinentru ca plata să fie mai mică. Aceasta înseamnă, de asemenea, că nu trebuie să fim fatalişti spunând: “Pentru că destinul meu e aşa şi aşa, nu e nimic de făcut, trebuie să-l accept.” Nu. Nu uitaţi niciodată aceasta: destinul nu ne cere sufocarea, înăbuşirea spiritului. Din contră, destinul există pentru a ne obliga să ne trezim spiritul şi să lucrăm cu el, pentru a ne crea un nou destin.
Din cauza greşelilor săvârşite în încarnările precedente, omul trebuie să sufere, conform destinului său; hinduşii spun că e o “Karmă” de plătit. Dar aceasta nu semnifică că e imposibil de a reacţiona la aceasta, pentru că cel ce nu face nimic altceva decât să sufere, o sfârşeşte, într-o zi, strivit. Din contră, trebuie să luptăm cu armele iubirii şi luminii, pentru a triumfa asupra destinului şi pentru a intra în ordinul Providenţei. Din acest moment, nu mai există destin pentru omul ce s-a hotărât să trăiască în lumină. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleaşi, a ieşit din lumea fatalităţii pentru a intra în cea a graţiei.
Marea majoritate a oamenilor, care nu au idei prea clare despre acest subiect, folosesc cu indiferenţă cuvântul destin pentru tot ce li se întâmplă în viaţă, bun sau rău. Nu, să numim, dacă vreţi, “destin” consecinţele ignoranţei noastre, greşelilor noastre, şi “Providenţă” consecinţele luminii noastre şi a tot ceea ce am făcut bun. Deci, acum e clar: există Providenţă pentru cei ce trăiesc în lumina şi dragostea divină şi există destin pentru cei ce se încăpăţânează să rămână mărginiţi şi răutăcioşi. Acel care vrea să iasă de sub influenţa destinului trebuie să înceapă prin a vedea clar lucrurile: să discearnă gândurile, sentimentele şi faptele care-i îngreunează karma, şi să se străduie să devină mai înţelegător, mai pur, mai dezinteresat. Astfel el va intra în sfera Providenţei unde îşi crează cu adevărat viitorul.
Cu căteva excepţii, extrem de rare, nici o fiinţă umană n-a venit pe pământ fără să aibă greşeli de reparat, datorii de plătit. Cîţi Iniţiaţi, cîţi sfinţi şi profeţi au suferit, de asemenea, pentru a-şi repara greşelile pe care le-au făcut în încarnările anterioare! Aceasta nu a înpiedicat sufletul şi spiritul lor să trăiască în splendoarea divină, pentru că munceau fără răgaz, în ciuda karmei lor, şi astfel au devenit sfinţi.
Orice vi se întâmplă, trebuie să vă păstraţi spiritul vostru într-o regiune inatacabilă. Aici trebuie să vă refugiaţi pentru a munci. Atunci, chiar dacă karma vă asaltează, vă veţi simţi deasupra: karma vrea să vă limiteze, voi vă veţi elibera; karma vrea să vă ţină în întuneric, voi vă veţi ilumina...pentru că în ciuda oricăror încercări voi vă continuaţi eforturile. Da, trebuie să căutaţi să ajungeţi la acel punct în care veţi scăpa sferei de influenţă a karmei.
Se pune acum problema de a şti dacă puteţi urca până acolo, dacă sunteţi capabili de a vă stabili în această regiune care se găseşte dincolo de vânturi, vârtejuri şi fulgere. Tocmai despre această regiune vorbea Iisus când dădea sfatul de “a construi casa pe stâncă”. Stânca este sfera spiritului în care trebuie să ne plasăm lăcaşul, pentru că este singurul loc ferit de intemperii. Este de asemenea “înaltul refugiu” din Psalmul 91: planul cauzal. Până când nu aţi atins această sferă prin gândire şi meditaţie, veţi stagna în regiunile inferioare ale planului mental şi al planului astral şi veţi fi vulnerabili, veţi rămâne pradă zbuciumărilor.
Sper că aceste cuvinte vor clarifica mai bine problema. Nu putem scăpa karmei, dar putem să o plătim în diferite feluri. Este ca şi în viaţă, cel mai des se plăteşte cu bani, dar sunt alte mijloace de a-ţi achita datoriile: poţi munci sau face un cadou sau poţi face un serviciu...În plan spiritual cel mai bun mijloc de plată este de a strânge aur, adică a-ţi dezvolta calităţi şi virtuţi. Dar şi rugăciunea e o formă de plată, pentru că şi în rugăciune puneţi aur, tot ce este mai bun din inima voastră, din sufletul şi spiritul vostru. Vă căiţi pentru greşelile voastre, promiteţi să le reparaţi prin fapte bune. Atunci Cerul spune:”De vreme ce se căieşte şi vrea să-şi repare greşeala, înseamnă că a înţeles: să-i uşurăm încercările”. Pentru că, ce doreşte Cerul? Ca noi să fim mai buni. El nu vrea să ne strivească, la ce i-ar servi? Dorinţa sa este ca noi să devenim mai conştienţi, mai înţelepţi; de aceea, dacă noi avem capul tare, el continuă să ne trimită încercări. Dar dacă vede că noi am înţeles fără să trebuiască să trecem prin toate aceste încercări, îi este suficient, el nu ţine să ne nimicească.
Oricare ar fi încercările, Iniţiaţii continuă să lucreze, continuă în lumină, bine, în dragoste pentru că au înţeles esenţialul. Atunci, bucuraţi-vă pentru cunoştinţele din acest Învăţământ, bucuraţi-vă şi mulţumiţi pentru toate aceste pietre preţioase, aceste posibilităţi ce se dezvăluie în faţa voastră, în faţa spiritului vostru pentru o muncă gigantică. Fără această lumină, ce aţi deveni?” Omraam Aivanhov