sâmbătă, 15 decembrie 2012

2013 ANUL SARPELUI DE APA


2013 - ANUL Sarpelui DE APA PROGNOZA SOCIo-ECONOMICA SI POLITICA Luna Nouă care se produce pe intervalul zodiei Vărsătorului marchează intrarea în noul an chinezesc. În 10 februarie 2013 ieşim din anul Dragonului de Apă şi intrăm în anul de Șarpelui de Apă. Astrograma momentului Lunii Noi din 10.02.2013 are Ascendentul poziţionat la 13 grade în Berbec. Acesta indică un an dominat de dispute și lupte originale, neașteptate, în care vor apărea multe manifestări noi, nemai întâlnite şi se vor afirma oameni noi. Este o perioadă dominată de lupta politică şi dorinţa de a afirmare. Marte, guvernatorul Ascendentului, se află în Pești, în casa a 12-a. Indică o perioadă dominată de crize, necazuri, depresii și afecțiuni psihice grave, foarte mulți oameni nerezistând stresului și durității vieții. Ne vom confrunta cu probleme de toate felurile, dar cele mai dure vor fi cele financiare, pe care le vom suporta foarte greu. Tonalitatea generală a anului va fi originalitatea, capacitatea de a crea şi improviza. Este un an în care inventivitatea aduce cele mai mari succese. Se vor produce schimbări neaşteptate, iar surprizele vor fi multiple în aproape toate domeniile de activitate. Prezența lui Jupiter în Gemeni în casa a 2-a indică o evoluţie spectaculoasă în sfera financiară, fiind posibile decizii constructive ale guvernanților, decizii care să ofere șansa de a obține venituri corecte din activitățile prestate prin mijloace proprii. Totuși, pe ansamblu vor exista mari probleme financiare şi preturile vor exploda, într-un mod cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani. Problemele financiare vor genera panică şi disperare. O vor duce bine numai cei care vor încerca să se descurce prin forţe proprii. Prezenta Lilithului în Gemeni în casa a 3-a indica o perioadă delicată pentru domeniul educațional, care se va afirma prin noi scandaluri legate de fraude și escrocherii. Vor fi scandaluri majore și cu repercursiuni asupra persoanelor cu funcții de decizie în învățământ. Aspectul indica o creştere majora a accidentelor rutiere cu grad mare de periculozitate si ar fi bine ca în perioada următoare să circulaţi cu mare prudenţă. Vremea este indicată de elementele prezente în casa a 4-a. Prezenţa Racului pe vârful casei a 4-a indică Luna, drept principal indicator al situaţiei meterorologice pentru acest interval. Luna este plasată în Vărsător în casa a 11-a, fapt care indică vreme destul de rece, dominată de vânt. Se vor înregistra temperaturi relativ scăzute şi precipitații abundente, care pot genera inundații pe arii destul de mari. Va fi un an cu temperaturi un pic mai scăzute faţă de normal. În februarie va fi rece și vor cădea precipitații multe, în martie va ploua, dar vremea va fi destul de caldă, în aprilie va fi cald, va pluoa și există risc de inundații. Mai va fi o lună caldă, cu mult vânt și cu precvipitații puține. Iunie-iulie vor fi luni cu vreme în general frumoasă, caldă și cu precipitații în limite normale, vremea încălzindu-se mult în a doua jumătate a lui iunie și începutul lui iulie.August-septembrie vor fi luni caniculare, cu ploi rare, sub formă de furtuni tropicale. Septembrie va fi o lună caldă cu vreme destul de frumoasă. Octombrie - noiembrie vor fi dominate de vânt, ploi şi vreme schimbătoare, iar din 3 decembrie va veni iarna. Prezența Racului pe vârful casei a 5-a indică drept subiect de petrecere a timpului liber problemele educaționale și în special cele care îi vizează pe copii. Prezenţa Leului pe vârful casei a 6-a indică faptul că vor exista scandaluri violente în sistemul sanitar şi se vor înregistra probleme majore. Ne vom confrunta cu o avalanșă de afecțiuni cardiace și cu o mulțime de leziuni ce vor afecta coloana vertebrală, ficatul și organele genitale. Prezența lui Saturn în Scorpion în casa a 7-a indică faptul că vor exista conflicte majore la nivel internațional în care România va fi implicată. Este posibil să suferim efectele unor sancțiuni aplicate de UE. Prezenţa Nodului Nord în Scorpion în casa a 8-a indică faptul că piaţa bancară se va restructura radical, multe banci retrăgându-se de pe piață sau falimentând. Activitatea de creditare se va bloca, iar executările silite vor fi marea problemă cu care se vor confrunta multe firme. Rata mortalităţii va bate toate recordurile și va genera foarte multe decese. Pe vârful casei a 9-a apare Săgetătorul, iar Jupiter plasat în Gemeni în casa 2-a indică influențe majore ale factorului financiar asupra justiției. Mulți oameni cu bani vor încerca să își cumpere libertatea și să scape de procese. Prezenţa lui Pluto în casa a 10-a în Capricorn indica faptul ca acţiunile Preşedinţiei vor fi radicale, dure si vor genera schimbări ce vor creea condițiile de manifestare ale unei conduceri autoritare, exagerat de justițiare. Prezențele Soarelui, Lunii, ale lui Venus în casa a 11-a vor indica numeroase mișcări, frământări și răsuciri de alianțe în plan local și mai ales în parlament, unde vom asista la crearea unei majorități surpriză! Prezenţele lui Neptun Marte, Mercur si Uranus în casa a 12-a generează evenimente desfăşurate în plan discret, cu maxima implicare a serviciilor speciale care vor hotărî soarta viitorilor 4 ani în politica românească. Influența și efectele acțiunilor serviciilor secrete vor fi la o cotă nemai întâlnită niciodată în ultimii 25 de ani. Datorită numeroaselor probleme materiale mulţi oameni îşi vor căuta refugiul în viaţa sufletească și spirituală și vor apărea transformări în modul de percepţie şi înţelegere al acestor două componente majore ale vieții. Perioada va fi dominată de scăderea gravă, la o cotă uriașă, a nivelului de trai. Fiecare va trebui să înţeleagă că dacă vrea să se descurce trebuie să aibă iniţiativă şi să îşi creeze singur binele. Eficienţa individuală trebuie să primeze şi să îi discearnă pe oameni. Aceasta presupune o schimbare majoră la nivelul concepţiilor de viaţă. Toţi cei care vor pune accent pe înţelegerea şi adaptarea la noile condiţii de viaţă vor reuşi să se descurce. Anul 2013 va fi un an dificil, cu multe probleme şi dominat de schimbări drastice, un an mai greu decât 2012, un an dominat de lipsurile materiale și în special financiare. Ultimul an al Șarpelui, 2001, a fost marcat de evenimente interesante, majoritatea fiind de natură politică. Este anul în care guvernarea partidelor de dreapta, Alianța DA, PD+PNL, veneau la conducere, impulsionate triumfător de dl. Președinte Traian Băsescu. A fost anul marilor dezamăgiri față de politicieni, anul în care s-au creat pierderi economice majore. Probabil şi în 2013 vom asista la o situaţie asemănătoare. Situaţia generală va aduce transformări în modul de percepţie şi înţelegere a vieţii sufletești și spirituale. Datorită probleme materiale mulţi oameni îşi vor căuta refugiul în viaţa sufletească și spirituală Acest an va fi dominat de scăderea acută a nivelului de trai. Soluţiile problemelor noastre nu se vor putea găsi decât la nivel individual. Fiecare va trebui să înţeleagă că dacă vrea să trăiască mai bine trebuie să aibă iniţiativă şi să încerce să-şi creeze singur binele. Eficienţa individuală trebuie să primeze şi aceasta presupune o schimbare majoră la nivelul concepţiilor de viaţă. Toţi cei care vor pune accent pe înţelegerea şi adaptarea la noile condiţii de viaţă vor reuşi să se descurce în 2013. Politic: Anul 2013 va debuta cu o continuare a luptelor politice, desfăşurate în parlament. Vom avea o structură foarte dinamică a parlamentului şi probabil o majoritate parlamentară destul de fluctuantă și variabilă. Pe tot parcursul anului vor fi lupte politice de o intentitate foarte mare. Prezenţa lui Pluto în Capricorn indică schimbări la nivelul întregii clase politice. Este un an în care vor dispărea mulți dintre liderii politici vechi. Economic: La nivel economic vom înregistra mari probleme. Creşterea economică va fi tot pe minus. Această scădere a ritmului de creştere economică se va resimţi în buzunarele noastre. Confruntaţi cu sărăcia foarte mulţi oameni nu vor găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor financiare. Cei care vor avea iniţiative proprii se vor descurca. Financiar: Anul 2013 este un an de prăbușire la nivel financiar. Nivelul de trai şi puterea de cumpărare vor scădea continuu. Viata va deveni din ce în ce mai grea și foarte mulți oameni vor abandona. Evoluţia leului în raport cu cursul de schimb al principalelor monede occidentale va fi dominată de scăderea constantă a leului. Social: Se vor produce acţiuni sindicale de amploare, proteste sociale majore si scandal public aproape continuu. Mişcările de protest se vor generaliza pe fondul sărăcirii acute a populaţiei. Sănătate:Afecţiunile majore ale anului 2013 vor afecta inima, coloana vertebrală, ficatul și organele genitale. Evoluţie personală: Poziţia Nodului Nord în Scorpion indica necesitatea ca fiecare om să acorde prioritate valorilor spirituale, nu materiale, și să dovedească faptul că știe să dăruiască cu placere, din puținul pe care îl are. ”Dăruiește și îți va fi înapoiat înzecit, însutit, înmiit!” În acest an vor avea de câştigat cei care vor face schimbări radicale în viața lor, o vor curăța de tot ce este vechi, depășit, nefuncțional și vor acorda atenție vieții sufleteșri și spirituale. 12.11.2012 Alexandru Nicolici(www.nicolici.ro)

joi, 13 decembrie 2012

2012 PE INTELESUL TUTUROR


2012 pe înţelesul tuturor Scopul acestui articol este acela de a clarifica, sau măcar de a simplifica viziunea asupra transformărilor şi evenimentelor cosmice care au loc în aceaste timpuri, dar mai ales asupra efectelor pe care omenirea le resimte acum. Informaţiile şi părerile despre 2012 abundă pe internet, în literatura spirituală, şi nu numai. Din păcate, ca şi la orice eveniment major nou, neobişnuit, masele de oameni reacţionează în diverse moduri, deseori nu cele mai constructive: griji, panică, pesimism, şi altele de acest gen. Ce se întâmplă, de fapt, acum, în 2012? Din perspectivă pur matematică, se încheie anumite cicluri cosmice şi simultan încep altele. Ceea ce contează, de fapt, este că aceste momente de cumpănă au anumite semnificaţii şi anumite efecte, care ne privesc în mod direct pe fiecare dintre noi, după cum vom detalia mai departe. Pentru o bună înţelegere a acestei strânse legături dintre ciclurile cosmice şi noi, o să vă rog pentru început să urmăriţi să înţelegeţi, sau cel puţin să vă imaginaţi şi apoi să cercetaţi următoarele aspecte: 1. Fizica cuantică începe acum să descopere ceea ce înţelepţi din diverse tradiţii sipirituale afirmau acum sute şi mii de ani: totul este energie, inclusiv materia este o anumită formă de energie, am putea spune ceva mai „condensată”, şi automat supusă anumitor legi mai stricte. Aşadar, din această cauză, interferăm şi suntem vulnerabili la diverse forme de energie, chiar dacă nu le percepem în mod conştient şi chiar dacă de obicei nu putem opera asupra lor. 2. Energia electromagnetică este un exemplu din toată această multitudine de energii. Există chiar o anumită frecvenţă în cadrul acesteia cu care se poate opera extrem de uşor asupra psihicului uman. Creierul nostru funcţionează pe baza impulsurilor electrice şi emite unde pe anumite frecvenţe. Deci, este important de reţinut faptul că această energie, în funcţie de modularea ei, are efecte asupra stărilor şi gândurilor noastre. Revenind la ciclurile cosmice, „momentele de cumpănă” de care vorbeam mai devreme reprezintă de fapt momente ciclice de sfârşit/început pe diverse traiectorii ale Pământului, în care anumite energii, printre care şi cea electromagnetică, emanate din anumite zone ale galaxiei, se „aliniază” cu energiile pământului într-un mod mai special. Ei bine, toată această chestiune a anului 2012 gravitează în jurul diverselor efecte pe multiple planuri pe care aceste alinieri le generează. Ciclurile despre care vorbim aici, după cum vom vedea, sunt destul de majore, şi au marcat într-adevăr schimbări radicale pe Pământ atunci când au mai avut loc, în trecut. Din păcate, chiar şi puţina istorie care a rămas despre acele evenimente a fost pe cât posibil ascunsă şi făcută inaccesibilă pentru masele largi ale omenirii. Din perspectiva faptului că aceste cicluri au adus de obicei sfârşitul civilizaţiilor care au existat pe Terra, este oarecum întemeiată afirmaţia că „vine sfârşitul lumii”. Din păcate, această credinţă este în general privită dintr-un unghi defavorabil şi pesimist, până la apocaliptic. Totuşi, orice sfârşit reprezintă inevitabil un început pentru ce are să urmeze, şi, de exemplu, sfârşitul unei lumi autodistructive şi degenerative poate fi începutul uneia armonioase şi universal prospere. Aceasta este pe cale să se întâmple, şi ar fi de un real folos să adoptăm această viziune şi să contribuim la realizarea ei. Să revenim la ciclurile cosmice. O să urmăresc în continuare să descriu succint mecanismul acestor cicluri. Un aspect deosebit de important este că ne aflăm acum la capătul a două astfel de cicluri, unul care durează aproximativ 25920 de ani și care se numește Ciclu Precesional, sau Precesia Axei, şi încă unul, care durează aproximativ 216 milioane de ani şi pe care îl vom numi Ciclu Galactic; în timpul acestei perioade de 216 milioane de ani Sistemul Solar face o rotaţie completă în jurul centrului galaxiei noastre. Galaxia noastră este traversată de o „bandă” în care anumite energii sunt mult mai intense şi mai speciale decât în alte locuri. Astfel, orice stea, inclusiv Soarele nostru împreună cu sistemul solar trec prin această bandă de două ori pe durata unui astfel de Ciclu Galactic, deci o dată la aproximativ 108 milioane de ani. Una dintre denumirile acestei benzi este „centura fotonică”, şi a fost descoperită la jumătatea secolului trecut. Nu o să intru mai mult în detalii, doar voi menţiona că efectele acestui „salt” galactic se resimt pe o perioadă mult mai mare decât saltul precesional. Această perioadă a început în anul 1950 şi se va încheia definitiv în jurul anului 2100. Ea prezintă şi un maxim, care a început de curând, şi se va încheia în ajurul anului 2035. Trecem acum la saltul precesional. Acesta faţă de cel galactic are loc ceva mai „des”, odată la 25920 de ani. De asemenea, acest ciclu presupune alinierea pământului cu anumite energii mai speciale. Celebrul calendar mayaş care se încheie acum în 2012, este bazat pe acest ciclu precesional. De fapt, solstiţiul de iarnă din 2012 reprezintă demarcaţia dintre ciclul precesional prezent şi cel viitor. Energiile vor putea fi simţite la maxima lor intensitate pe durata a trei zile în jurul acestui moment, deşi efectele la scară planetară au început de ceva vreme şi vor continua şi după această dată. Ceea ce este extrem de special pentru vremurile în care trăim este faptul că aceste două cicluri se suprapun. Asta înseamnă că, inclusiv din punct de vedere al numeroaselor încarnări prin care am trecut dintotdeauna, acum trăim ceva deosebit, unic, şi avem şansa de a evolua într-o singură viaţă cât în mod obişnuit ne-ar lua mii de vieţi sau şi mai mult. Faptul că suntem aici, înseamnă totuşi că merităm şi că putem să trecem mai departe în evoluţia noastră ca suflete. Depinde doar de liberul nostru arbitru, de alegerile pe care le facem, şi de ce punem pe primul loc în viaţa noastră. La o scară mai largă, putem considera această viaţă şi mai ales această perioadă precum un examen, când, după ani de studiu, ne dovedim fie capacitatea de a merge mai departe, fie necesitatea de a mai repeta experienţe pentru a ne învăţa lecţiile. Ce înseamnă toate acestea pentru Pământ şi umanitate? Care sunt efectele acestor salturi, şi cum ne afectează pe noi acest scenariu? Pământul resimte şi reacţionează la toate aceste vibraţii noi. Modificarea climatică din ultimele decenii, de exemplu, este mai mult efectul celor explicate mai sus decât al poluării globale. (Asta nu înseamnă că poluarea este nesemnificativă sau că ea nu afectează planeta!) S-au remarcat, tot în ultimele zeci de ani, creşterea activităţii vulcanice şi seismice. Este posibil de asemenea ca în următorii ani să se producă inversarea polilor planetei, ceea ce nu este chiar atât de grav precum se preconizează, dar nici nu va putea trece neobservat. Cele mai importante efecte sunt însă cele la nivelul conştinţei fiecăruia dintre noi. Cei care nu se vor alinia în interiorul lor cu energii ale păcii şi iubirii vor părăsi această lume într-un fel sau altul. Pe Pământ nu vor mai putea exista răutăţi, războaie, crime şi alte aspecte distructive. Pământul se transformă şi după această perioadă de tranziţie nu va mai accepta vibraţii joase, ci literalmente va deveni un paradis. Ce avem noi de făcut? Esenţial este ca în această perioadă să nu cădem în plasa panicilor şi a credinţelor negative sau apocaliptice de tot felul. Este esenţial să ne amintim că legea atracţiei sau legea rezonanţei funcţionează la fel de bine şi acum, mai ales acum , adică nu ni se poate întâmpla nimic din ceea ce nu ne este necesar şi din ceea ce nu atragem cu propriile noastre gânduri. Ce putem face, pe scurt, este să ne clarificăm cât mai bine mintea pentru a face alegerile cele mai înţelepte, şi să aducem cât mai multă pace în inimă pentru a ne manifesta cât mai armonios. Altfel spus, să dăm tot ce avem mai bun şi mai înalt din noi, şi să nu facem compromisuri faţă de sufletul nostru. Putem de asemenea să urmăm orice modalitate de purificare, atât mentală, emoţională, cât şi fizică. Dacă urmăm o cale spirituală, este bine să dedicăm cât mai mult timp şi atenţie practicii diverselor tehnici de elevare a fiinţei. Oricum, mai important decât locul şi contextul în care ne aflăm sunt alegerile pe care le facem, oriunde ne-am afla. Fie ca toţi să ne urmăm cea mai înaltă cale a sufletului şi a menirii noastre. Astrolog Daniel Iepure(articol preluat http://www.adevarulascunslalumina.com/2012/12/2012-pe-intelesul-tuturor.html)

marți, 4 decembrie 2012

Horoscop săptămânal 3-9 decembrie 2012


Prea multe schimbări în aranjamentele astrale nu se petrec în săptămâna 3-9 decembrie. Avem acelaşi „buchet” Saturn-Venus-Mercur-Nodul Nord în Scorpion, aceeaşi opoziţie Soare-Jupiter pe axa Săgetător-Gemeni (Luna Neagră fiind şi ea prin zonă) şi aceeaşi conjuncţie Marte-Pluto în Capricorn, în careu cu Uranus din Berbec. Ce-i drept, Marte este în aspect separant, deci pare că o lasă mai moale; dar nu trebuie să punem bază pe aparenţe – orice provocare, oricât de mică, îi poate resuscita apucăturile belicoase şi distructive. Uneori poate fi vorba de tranzitul Lunii, alteori, de o simplă valorificare datorată mişcării diurne, care îi aduce pe Uranus sau Pluto taman pe Ascendentul momentului (sau în altă poziţie proeminentă), ca apoi, în decurs de câteva minute să îl aducă şi pe Marte, refăcând astfel legăturile distonante dintre cele trei planete. Una peste alta, perioada continuă să fie destul de dură. Scorpionul, Capricornul şi Berbecul, care găzduiesc nu mai puţin de 6 planete, sunt zodii aspre, care nu ştiu de glumă. Săgetătorul şi Gemenii au simţul umorului, dar, sub influenţa opoziţiei Soare-Jupiter, umorul lor poate fi cam inconştient. Combinaţia Marte-Pluto-Uranus din semnele cardinale este impulsivă şi violentă, combinaţia Saturn-Venus-Mercur-Nodul Nord care presează semnele fixe este inflexibilă, radicală şi cam atinsă de paranoia, iar opoziţia Soare-Jupiter care dezechilibrează semnele duble are frânele stricate: este excesivă şi nu poate/nu ştie unde să se oprească. Ne putem aştepta, aşadar, în continuare, la accidente, conflicte, incidente şi turbulenţe diverse… Oalele se pot sparge în capul oricui, fără deosebire de zodie, şi pot atinge cam orice domeniu de viaţă. Ţinând minte acest lucru, mai putem sublinia că: Berbecii, Capricornii, Racii şi Balanţele sunt expuşi la evenimente mai zgomotoase, agitate sau agresive, aşa că ar face foarte bine să fie mai prudenţi şi mai diplomaţi. O cam caută cu lumânarea… Atenţie mărită în weekend (de vineri seara până în noaptea de duminică spre luni), când Luna în Balanţă ar putea să pună gaz pe foc, prin opoziţia pe care o face cu Uranus şi prin careurile cu Pluto şi Marte. Scorpionii şi Taurii, iar prin ricoşeu, Leii şi Vărsătorii, ar avea mult de câştigat dacă ar fi mai binevoitori, mai puţin suspicioşi, mai relaxaţi. Tind să acorde prea multă importanţă unor detalii secundare, să facă scenarii, să se încăpăţâneze iraţional şi s-o ţină pe-a lor până în pânzele albe. Luna în Leu poate să agraveze situaţia în primele zile ale săptămânii – atenţie mărită de luni până miercuri la prânz. Săgetătorii şi Gemeni, iar pe lângă ei Peştii şi Fecioarele (ordinea nu este aleatoare) trebuie să se forţeze să păstreze sfânta cale de mijloc. Exagerările, excesele, reacţiile disproporţionate, ambalarea şi lipsa de prevedere riscă să se soldeze cu consecinţe neplăcute, care pot merge de la o indigestie sau un kilogram în plus până la neplăceri băneşti, certuri sau accidentări. Piciorul pe frână mai ales de miercuri de la prânz până vineri seara, când Luna în Fecioară accentuează dezechilibrele. Cum putem folosi, totuşi, în binele nostru, energiile săptămânii? Planetele din Scorpion şi Capricorn (care, de altfel, se află într-o relaţie amiabilă, căci Scorpionul şi Capricornul sunt în sextil) pot fi puse la treabă în activităţi dificile, care cer efort, profunzime, răbdare şi concentrare, sau care necesită o bună rezistenţă fizică sau morală. Combinaţia Soare-Jupiter-Uranus (Uranus poate să medieze, într-o oarecare măsură, opoziţia Soare-Jupiter) poate fi folosită în chestiuni care cer dezinvoltură, agerime, curaj, adaptabilitate, originalitate, spirit novator. Neptun, aflat într-o poziţie neutră, mai degrabă uşor pozitivă, poate să-şi releve latura creativă, expresivă, romantică, mistică sau magică, după preferinţe – în aceste privinţe este mai degrabă cu noi decât împotriva noastră în această săptămână… (de Mihaela Dicu sursa www.catchy.ro)