Batea la poarta cerului

Batea la poarta cerului o raza, Batea sfios si-ncet ca o straina Tarziu, un inger a deschis sa vaza Si-a stat, uimit de palida lumina. Era o biata raza scaparata Dintr-un adanc de minte omeneasca, Ce strabatuse calea-nfricosata De la pamant la granita cereasca Parea atat de trista si umila, Dar totusi credincioasa si curata, Ca ingerul a tresarit de mila Si-a prins-o bland de mana tremurata. Apoi, grabit a luat-o-n cer la dansul Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora; I-a podidit pe toti, privind-o, plansul Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora! Ea le-a zambit, stergandu-le plansoarea Si s-a rugat apoi de ei fierbinte S-o-nfatiseze bunului Parinte Ca sa primeasca binecuvantarea; “Stapane vesnic, datator de viata, Din ce-ntunerec ma-naltai la Tine. Din ce prapastii crancene de gheata, Din ce vartej de patimi si ruine! Cat am luptat cu oarba ratacire, Cu nebunia surda si pacatul Dar n-am putut sa saman o sclipire In largul noptii stapanind de-a latul. Si-n van am ars un creier, neindurata, Ca pe-o festila, fara de crutare, Invinsa, goala, stinsa, spulberata Doar in surghiun gasesc acum scapare. Sa pot s-ajung la cerurile albastre, Ca dintr-o grea catusa ce ma strange Am strabatut prin veacuri de dezastre Si-apoi trecui oceane-ntregi de sange!” Cum sta smerita in fata stralucirii, Silita ochii sarbezi sa si-i plece Sarmana raza – far al omenirii, Parea o umbra lanceda si rece. “Tu vii aicea singura si-nvinsa? Grai cel vesnic nevazutul Tata Tu fugi de teama de a nu fii stinsa? Dar cand s-a stins lumin-adevarata?! De te-am trimis in lumile-nvrajbite Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi: Ca pe-un manunchi de raze impletite Eu te-asteptam s-aduci pe toti la noi! Dintr-un biet sambur nabusit in fasa, Din scapararea unei minti senine Sa fii crescut o mare uriasa, Sa porti pamantul insusi pan la Mine! Plangand stinghera si tremuratoare, C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire? Nu te primesc saraca si datoare! Cui ai lasat bogata mostenire?!” Mergand apoi spre raza-mbarbatata I-a sarutat obrajii amandoi: “Copila mea, fii binecuvantata, Ia-ti deci puteri si-ntoarce-te-napoi! Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina Sa-l paraseasca ostile ceresti, Tu sa ramai, ca tu esti doar lumina Si nu traiesti decat cand stralucesti!” ( sursa www.filedelumina.ro)