vineri, 23 noiembrie 2012

ATENTIONARE ASTRO


Cea mai problematică structură, aflată în formare, dar care deja ne influenţează, este combinaţia Marte-Pluto în careu cu Uranus. Marte face un careu cu Uranus care se perfectează vineri, pe 23 şi o conjuncţie cu Pluto, care se va perfecta pe 27 noiembrie. Şi, evident, catalizează careul Uranus-Pluto, activ, dar care fierbea la un foc ceva mai mic decât lunile trecute. Configuraţia, în ansamblu, este distructivă şi periculoasă. Atenţie mărită pentru toată lumea, dar în mod particular pentru Capricorni, Berbeci, Balanţe şi Raci! La nivel macro, sunt posibile grave accidente rutiere, aviatice, feroviare sau de muncă, atentate, lovituri politice, explozii, incendii, catastrofe naturale, revolte, incidente armate. La nivel personal, favorizează agitaţia, nerăbdarea, violenţa, riscul, implicarea în dispute, tendinţa de răzvrătire, de manifestare a independenţei cu orice preţ. Predispune la evenimente bruşte, răsturnări de situaţie sau deznodăminte neaşteptate, conflicte, accidentări, operaţii, boli subite, dă pericol prin electrocutare, defecţiuni sau rupturi de mecanisme, utilaje, etc. Da, săptămâna asta nu arată prea bine… Singurul aspect favorabil este un trigon între Venus şi Neptun, care aruncă o boare de romantism şi idealism, dar în afară de faptul că încurajează artele, creativitatea şi exprimarea talentelor nu prea are alte efecte concrete…(articol preluat www.catchy.ro scris de Mihaela Dicu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu