marți, 21 februarie 2012

ASTRELE IN PER.20-26 FEB 2012

În decursul vieţii a trebuit de mai multe ori să-mi înghit vorbele şi mărturisesc că întotdeauna a fost o dietă binefăcătoare. Winston Churchill

Săptămâna asta ne-ar prinde bine tuturor o astfel de dietă. Nu de alta, dar vom avea de-a face cu o opoziţie de toată frumuseţea între Mercur în Peşti şi Marte retrograd în Fecioară.

Mercur în Peşti este cel mai nefericit amplasament pentru planeta comunicării. Pe de altă parte, Marte retrograd, dăunător în sine, este situat în Fecioară, zodie care bate de departe recordurile la locvacitate, observaţii critice şi replici acide. Adunând doi şi cu doi, este limpede de ce isprăvi va fi în stare opoziţia Mercur-Marte. Are ea sămânţă de ceartă chiar şi atunci când cele două planete se află în dispoziţii mai bune, darămite acum, când se află într-o atât de proastă combinaţie. Mai rău de aşa nici că se putea (poate numai să fi fost ŞI Mercur retrograd!).

Disputele, controversele, ba chiar certurile cu scântei şi scandalurile în toată regula sunt ca şi programate pentru săptămâna asta. Dar opoziţia Mercur – Marte nu ameninţă doar cu conflictele verbale, ci şi cu concluziile şi hotărârile pripite, cu accidentările survenite pe fondul grabei, neîndemânării, nerăbdării, iritabilităţii şi al actelor necugetate, cu probleme legate de documente, fişiere, informaţii, cu inconveniente legate de calculatoare, telefoane, faxuri, imprimante etc. Cei mai expuşi sunt, evident, Peştii şi Fecioarele. Apoi Gemenii, Săgetătorii, Racii, Capricornii, Berbecii şi Balanţele. Şi toată lumea, căci oricare dintre noi poate resimţi efectele opoziţiei într-o măsură mai mare sau mai mică.

Filosoful francez Brice Parain spunea „Cuvintele sunt nişte pistoale încărcate” – hai să încercăm să nu le ridicăm piedica…

La nivel macro, presa ar putea fi din nou în centrul atenţiei. Săptămâna trecută conjuncţia Mercur-Neptun a pus în evidenţă cât de josnică şi imorală poate fi… „o anume parte a presei” (mor de dragul acestei sintagme – mă prăpădesc după ea aproape la fel de mult ca după cea cu „fiarele contorsionate”!). De data asta presa s-ar putea să iasă din nou în evidenţă fie cu un alt act mişelesc, fie cu o polemică înverşunată, fie cu ceva legat de violenţe de limbaj, minciuni, şantaj. Şi în alte medii expuse atenţiei publicului (politică, show-bizz ş.a.) se accentuează tendinţa de a exprima impulsurile competitive prin vorbe tari şi gâlceavă. Perioada este enervantă, stresantă, agitată. Se poate să apară conflicte, nemulţumiri, agitaţie şi incidente în lumea intelectuală, în clasa de mijloc (angajaţi, comercianţi), în învăţământ, transporturi, poştă, comunicaţii şi tot ce implică ceva ce circulă sau se transmite. Există un risc de accidente de muncă, conflicte de muncă, proteste… În deciziile luate în această perioadă se reflectă incapacitatea de a ajunge la un acord

[Ca o paranteză, Marte retrograd în Fecioară este vinovat de necazul Prinţului Johan Friso al Olandei, care, culmea, îl are în harta natală pe Marte tot în Fecioară, şi în casa a douăsprezecea, a pericolelor ascunse, izolării şi handicapului. Accidentul lui a survenit şi pe fondul tranzitului lui Saturn prin Balanţă, prinţul fiind Balanţă cu Ascendent Balanţă! Opoziţia Mercur-Marte se va produce pe axa sănătăţii, aşa că este puţin probabil să îşi revină săptămâna asta – să sperăm că nu se vor ivi complicaţii ]

Venus, planeta cooperării şi armoniei nu se simte nici ea prea bine… se îndreaptă cu paşi măsuraţi, dar neabătuţi, spre opoziţia cu Saturn, aşa că nu prea avem speranţe să contribuie în vreun fel la destinderea climatului. Apoi, conjuncţia Soare-Neptun în Peşti, perfectată duminică, pe 19, are destul forţă să mai arunce un văl de ceaţă şi asupra săptămânii acesteia, putând să ne inducă lesne în eroare, să ne determine să vedem altceva decât realitatea, să facem greşeli de apreciere, de logică. Propagă un fel de nesiguranţă de genul nisipurilor mişcătoare şi poate aduce evenimente derutante…

Ceva-ceva ar mai putea drege sextilul Soare-Jupiter. Dar sextilul este un aspect slab, care eventual creează mici conjuncturi favorabile, dar n-are forţa de a contracara influenţele unor aspecte puternice. Ne mai ridică moralul şi ne ajută să suportăm psihic mai bine inconvenientele, eventual să facem haz de necaz. Ne induce mai multă generozitate şi optimism, ne oferă oportunităţi şi mici înlesniri tuturor (probabil în alte domenii de viaţă decât cele în care ne agită opoziţia Mercur-Marte), mai ales celor născuţi în Peşti, Taur, Capricorn, Rac, Fecioară şi Scorpion.

Atât conjuncţia Soare-Neptun cât şi sextilul Soare-Jupiter sunt favorabile actelor de binefacere şi manifestărilor spirituale – două lucruri care fac bine oamenilor şi sufletelor lor.

Totuşi, săptămâna aceasta trebuie tratată cu multă atenţie. Evident că nu ne va merge rău non-stop – nici pe departe! Ne vom vedea fiecare de treburi în mod firesc. Dar undeva, pândeşte o neplăcere care se poate manifesta la un moment dat, stricându-ne tot cheful. Şi ştiţi cum zice proverbul: „ajunge o măciucă la un car cu oale”…(de Mihaela Dicu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu